Furtuna de proporții, pe care meteorologii au botezat-o Pia, își face simțită prezența și în România, începând de astăzi și aduce schimbări bruște și puternice în condițiile meteorologice.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), furtuna Pia va aduce rafale de vânt de până la 100 de kilometri pe oră, lapoviță și ninsori.
ANM a emis avertizări pentru precipitații pe arii extinse în regiunile vestice, nord-vestice, centrale și de munte ale țării. Ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar în zonele montane se anunță viscol puternic în weekend, însoțit de un strat consistent de zăpadă.
Evenimentul meteorologic a provocat haos în Europa, perturbând traficul aerian. În Olanda, peste 200 de zboruri au fost anulate, iar altele au înregistrat întârzieri semnificative.
O depresiune atlantică puternică se îndreaptă spre Peninsula Scandinavă și regiunea baltică, iar fronturile asociate acestei depresiuni vor afecta și România, contribuind la o răcire considerabilă a vremii, cu ploi și ninsori.
Primul front va traversa țara începând de joi seara, 21 decembrie, până vineri, 22 decembrie. În zonele montane și în regiunile înalte din Maramureș și nordul Transilvaniei furtuna va aduce ninsori, iar în zonele de câmpie predomină ploile, cu posibile depuneri de polei în anumite locuri.
Vineri, după trecerea frontului, vor persista intervale cu averse de ninsoare în zonele montane și local în nordul și centrul țării. Intensificări ale vântului vor fi înregistrate în mai multe regiuni, iar în zonele montane înalte se va resimți viscol puternic, conform meteoradar.ro.
Un episod mai semnificativ de ninsori este prognozat înaintea Crăciunului, de sâmbătă până duminică, 23-24 decembrie. O zonă de presiune scăzută situată la est de Marea Baltică va facilita pătrunderea aerului rece dinspre nordul continentului, determinând ninsori extinse în nord, centru, vest și nord-est, însoțite de perioade cu vânt puternic în majoritatea regiunilor. Se așteaptă depuneri de zăpadă și în zonele mai joase de relief din aceste regiuni.
În general, se preconizează că stratul de zăpadă se va situa la câțiva centimetri, însă în localitățile de munte, în special în Maramureș și nordul și estul Transilvaniei, acesta poate depăși 10-15 cm. Va fulgui și în sudul țării, în special în nordul Munteniei și al Olteniei, precum și în zonele de deal și podiș din Dobrogea.
Locuitorii din zonele de munte vor experimenta condiții de iarnă grea, cu temperaturi negative, ninsori abundente și viscol. În nordul Carpaților Orientali, Munții Apuseni și vestul Carpaților Meridionali, cantități semnificative de zăpadă, între 30 și 50 cm, se pot acumula până duminică.
