Medhouse banner

Constănțenii rămân fără curent electric. Iată cine sunt consumatorii afectați. Programul întreruperilor în perioada 14-24 martie 2024

Date:

Constănțenii rămân fără curent electric

Constănțenii rămân fără curent electric. Reţele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.”, au transmis reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea. 

VEZI ce zone, cartiere, străzi sau localități rămân fără curent electric

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Joi, 14 Martie 2024

  • Localitatea Saraiu – întrerupere totală – 07:30 – 15:30;
  • Localitatea Castelu – întrerupere parƫială – 09:00 – 14:00;
  • Orașul Năvodari, cu străzile: B1 şi B6 – întrerupere parƫială – 09:00 – 17:00.

Vineri, 15 Martie 2024

  • Localitatea Saraiu – întrerupere totală – 07:30 – 15:30;
  • Municipiul Constanța, zona Dacia, cu străzile: Ion Păun Pincio, Prahovei, Intrarea Prahovei și Ciocârliei – întrerupere totală – 08:00 – 16:00;
  • Municipiul Constanța, cu zona VIVO, Complex de Apartamente „Maritimo Residence” (Gran Via Marina – bloc M1) – b-dul Aurel Vlaicu nr. 222 și Stație Pompare Ape Uzate (SPAU) „Maritimo Residence” – întrerupere totală – 09:00 – 17:00;
  • Municipiul Constanța, cartier Palazu Mare, cu Complex locuințe „Euro Residence” – strada Ionel Teodoreanu nr. 36 şi străzile: Ionel Teodoreanu şi Iuliu Maniu – întrerupere parƫială – 09:00 – 17:00.

Luni, 18 Martie 2024

  • Constanța, zona Industrială, Societăți Comerciale, Hale producție și Depozite, situate pe strada Industrială, strada Celulozei și incinta Platforma Tomistex – b-dul Aurel Vlaicu nr. 125: Fabrica de Saci ROMTEXTIL SA, Fabrica de Confecții „Fantasy Mod”, Forum Industry, Stera Industry, Hala „Graphtec Design”, Hala „Intercom Topaz”, Hala „MYT Dan Impex”, Depozit „Artelectro” și Consolight, Sediul „IRIDEX Group Salubrizare”, Platforma „GD Logistic PARK”, RODATA, Fabrica de Pâine „Dobrogea” și Panificație „GNF Bakery – Megasimitis”, Fabrica de Bere „Heineken”, Fabrica de Ulei „ARGUS”, Siloz Palas „Ameropa Grains”, Tipografia „HIG Muntenia”, Stația Betoane „ROMCIM”, Fabrica „Marmo Glass”, Fabrica BCA „CELCO”, Sediul CT BUS (RATC), Fabrica „Plasty Prod”, Fabrica de Mobilă „Grup Petrol Marine”, TRACON, Peco OMV PETROM și cartierul Medeea (clienți casnici și Societăți comerciale), porțiunea delimitată de strada Cumpenei – bdul Aurel Vlaicu – strada Ion Cassian, Școala Gimnazială nr. 19 Medeea, Grădinița nr. 34, Centrul de Copii „Antonio”, Clinica Medicală „ROCOMED” și Spitalul de Boli Infecțioase – Secția Medeea – întrerupere parțială. (scăderea gradului de siguranță în alimentare cu 50%, în intervalul orar: 07:30-15:30);
  • Municipiul Constanța, zona Inel 2, cu blocurile: IS9, IS10 – strada Dezrobirii nr. 106-108 – întrerupere totală – 08:00 – 16:00;
  • Municipiul Constanța, zona Compozitorilor, cu strada Eduard Caudella nr. 21-31, bloc situat pe strada Eduard Caudella nr. 27 si bloc „Europe Apartments” – strada Eduard Caudella nr. 31 – întrerupere parƫială – 09:00 – 17:00.

Marţi, 19 Martie 2024

  • Localitatea Agigea, cu Pepeniera – Stațiunea de cercetare și dezvoltare Agigea, strada Răchitei – întrerupere totală – 08:30 – 16:30;
  • Localitatea Plopeni – întrerupere parƫială – 09:00 – 17:00.

Miercuri, 20 Martie 2024

  • Localitatea Plopeni – întrerupere parƫială – 09:00 – 17:00.

Vineri, 22 Martie 2024

  • Localitatea Agigea, cu străzile: Sirenei, Racilor, Serelor, Ancorei, Navigaƫiei, Timonei, Restaurant Pescăria lui Matei, Peco VH Extra Oil Srl – întrerupere totală – 08:30 – 16:30.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

În 2026, românii caută pachetele cu zbor charter și ofertele cu avans redus pentru a-și securiza sejurul în destinațiile din Grecia

Grecia își reconfirmă statutul de destinație turistică supremă pentru...

Anunț important pentru constănțeni | Unde puteți arunca deșeurile voluminoase săptămâna aceasta

Ai mobilier vechi, uși sau saltele uzate? Află unde...

(Video) Plângere penală la Parchetul de pe lângă ÎCCJ pentru vandalizarea sistemului video de monitorizare a pădurilor

Ministerul Mediului sesizează procurorii după distrugerea camerelor care supraveghează...