Un bărbat aflat la volanul unui autoturism implicat într-un accident de circulație produs noaptea trecută în Petroșani a fost rănit și transportat cu ambulanța SMURD la spitalul din localitate.
Evenimentul s-a produs în urma impactului dintre autovehicul și un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66. În accident a fost implicat doar autoturismul condus de bărbatul aflat singur în autovehicul.
Sosiți la locul producerii impactului, pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit de urgență pentru salvarea șoferului care se afla încarcerat. La fața locului a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
După extragerea victimei și acordarea primelor îngrijiri, aceasta a fost transportată, conștientă, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani.
Instituțiile abilitate urmează să stabilească cauzele producerii accidentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.