Medhouse banner

Chiar și după 3 zile de la vântul care a făcut ravagii în Constanța, încă se înregistrează sesizări la dispeceratul primăriei

Date:

Bilanțul este unul cu care Constanța nu s-a mai întâlnit de multă vreme și pe care municipalitatea speră să nu-l mai înregistreze. În total, în cele 2 zile (19 și 26 noiembrie) în care intensificările vântului au înregistrat viteze de peste 100 km/h au fost dărâmați, înclinați sau rupți peste 1.000 de copaci și alte 50 de crengi mari au fost rupte.

Unii dintre acești copaci au tras în căderea lor 23 de stâlpi de iluminat, iar alții au căzut pe mașini, astfel că au fost avariate 54 de autovehicule.

Au mai fost înregistrate și alte 150 de situații diferite, cum ar fi acoperișuri ale blocurilor luate de vânt, cabluri rupte, panouri publicitare și indicatoare rutiere căzute.   

Pentru a remedia problemele cauzate de vremea rea, echipele societăților care întrețin copacii lucrează de dimineață până noaptea târziu. Acestora li s-au alăturat și echipe ale SC Confort Urban, care ajută la tăierea copacilor doborâți de furtună de pe aliniamentele stradale, adună lemnul și îl transportă într-un depozit al Primăriei Constanța.  

Se intervine asupra copacilor care încă sunt înclinați și riscă să cadă, în zona unităților de învățământ, asupra celor care blochează aleile de acces către blocuri, până când toți copacii vor fi ridicați din teren.  

Primăria Constanța vă roagă să semnalați în continuare orice problemă la următoarele numere de telefon:    

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;    

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;   

Dispecerat Biroul Protecție Civilă– 0737552271.  

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...