Medhouse banner

Sibiu: Incident între doi studenţi ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. Și-a tăiat colegul cu un cuțit

Date:

În data de 6 decembrie 2023, în jurul orei 19.40, în timp ce se aflau în zona spaţiilor de cazare pregătindu-se pentru a participa la apelul şi masa de seară, pe fondul unor discuţii în contradictoriu între doi studenţi din anul doi de studii din Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a apărut un conflict spontan. Prin intervenţia colegilor, la acel moment, conflictul a fost stins.

După reîntoarcerea în spaţiile de cazare, cei doi studenţi au reluat discuţiile în contradictoriu, conflictul a escaladat, iar unul dintre ei, cu scopul de a intimida, a luat un cuţit şi s-a îndreptat spre colegul său. A urmat o confruntare fizică în urma căreia studentul agresat a suferit o plagă prin tăiere, la nivelul piciorului drept.

În urma intervenţiei colegilor, cei doi au fost despărţiţi, studentului rănit i s-a acordat primul ajutor şi a fost transportat la infirmeria unităţii, acolo unde a beneficiat de tratament medical de specialitate. Ulterior, pentru evitarea unor posibile complicaţii, studentul rănit a fost transportat la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu.

După evaluarea medicală şi a intervenţiei pentru suturarea plăgii, studentul rănit, a fost readus în academie, deoarece nu se impunea internarea şi ţinerea sub observaţie. La acest moment, studentul rănit este în afara oricărui pericol, starea de sănătate fiind bună.

La nivelul academiei nu sunt tolerate astfel de manifestări, în consecinţă comandantul instituţiei a dispus constituirea unei comisii de cercetare, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor care au condus la acest incident regretabil.

În legătură cu acest incident, academia a informat Parchetul Militar, pentru demararea procedurilor legale în astfel de situaţii.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Festival în Parcul Gării. Weekend de Constanța aduce universul steampunk pe 17 și 18 iulie

Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al...

Aur pentru CSM Constanța: Amalia Maria Niță a câștigat medalia de aur la turneul internațional de box

Amalia Niță s-a impus cu 5-0 în finala categoriei...

Farul Constanța a semnat cu jucătoarea americană Sydney Robertson

Fundașul central Sydney Robertson a semnat cu Farul Constanța Farul...

Găsit fără viață la locul de muncă! Un agent de pază din Galați a fost găsit decedat la groapa de gunoi

Poliția Galați cercetează moartea unui paznic de 50 de...