Ferma Dacilor postează pe Facebook un mesaj lacrimogen. Este destinat, probabil, să înmoaie inimile celor care de trei zile văd cum șpaga, relațiile, mafia, traficul de influență și alte mizerii adânc înrădăcinate în caracterul acestui popor au ucis opt oameni, printre care trei copii. O lacrimă în colțul ochiului ar trebui, poate, să șteargă realitatea cruntă și să ne facă să suspinăm ca baba în biserică. Să spunem, probabil, alături de poporul credincios, că așa a vrut Dumnezeu.
Atât de mult le-a păsat celor de la fermă de viețile pierdute din cauze care nu țin în niciun caz de Dumnezeu, ci de mizeria umană, încât mesajul nici măcar nu începe cu prezentarea de condoleanțe, de păreri de rău pentru cei morți, arși de vii. Nu își pune nimeni cenușă în cap pentru ce s-a întâmplat acolo, ci, în același ton cu al apărătorilor care au apărut zilele acestea, continuă lamentarea: nenorociții din media dezgroapă morții și arată faptele trecute ale patronașului care a încercat, săracul, să se îndrepte.
Îndreptarea a însemnat construirea unui loc de cazare fără autorizații pentru că, așa cum am auzit zilele acestea, autoritățile se mișcă greu. Pompierii nu se mișcau atât de greu când dădeau chiolhanuri la fermă, nici polițiștii. Chefuiau sub acoperișul fostului bodyguard, iar locul funcționa fără probleme, cu controale de fațadă, încheiate cu avertismente. Șase avertismente fără nici măcar o amendă au dat cei de la ISU Prahova. Șase avertismente pentru opt morți, arși de vii. Habar nu avem dacă existau detectoare de fum, alarme de incendiu, extinctoare și alte asemenea lucruri despre care mesajul celor de la fermă nici măcar nu amintește.
Amintește, în schimb, că acolo erau crescute animale, că oamenii din împrejurimi le vindeau „cartofi”, iar ei erau, de fapt, niște oameni buni, în luptă cu lumea rea. Personaje grele de prin instituții și organizații, precum Horia Constantinescu și Corina Martin, se alătură corului de bocete, dar plâng nu pentru morții arși de vii acolo, ci pentru pereții de lemn mistuiți de flăcări. Lucrul este mai important decât oamenii, este mai important că acolo se „mânca bine și organic” decât că acolo au murit oameni. Nu se întreabă niciunul dintre apărătorii lui Dinicu dacă exista un plan de incendiu, dacă instalația electrică era perfectă într-un loc construit 100% din lemn. Dacă, într-adevăr, încălzirea s-a făcut în acea noapte neagră cu reșouri electrice, iar unul dintre acestea a fost cauza incendiului, cine a decis ca acestea să fie folosite într-o clădire construită 100% din lemn? Sute de metri de construcție care se putea aprinde de la orice scânteie avea nevoie de supraveghere drastică 24 de ore din 24. Orice s-a întâmplat acolo, în afară dacă cineva a trecut cu o făclie din încăpere în încăpere și a pus foc intenționat, nu a fost doar o întâmplare nefericită.
Abia spre sfârșitul postării lor „emoționante” cei de la fermă aduc aminte de victime. „Cum își poate cineva imagina că un om își poate pune proprii copii în pericol? Cum ne-am putea gândi că nu am făcut zi de zi tot posibilul și imposibilul ca Ferma să fie un loc sigur?” Simplu, dacă Ferma ar fi fost un loc sigur, astăzi nu am vorbi despre opt morți, arși de vii.
Și mai scrie postarea, patetic: „Educația și moralitatea unui om țin în primul rând de șansă”.
Nu, educația și moralitatea unui om nu țin de șansă, în niciun caz. Educația și moralitatea țin, în primul rând, de om. Nu suntem în filme americane gen „Nașul”, în care să empatizăm cu mafioții. Suntem în lumea reală, iar aici omenii ard de vii din cauza oamenilor, nu din cauza destinului. Cei de la Ferma Dacilor ar trebui să își pună cenușa în cap și să tacă. La fel ar trebui să facă și cei care le laudă „umanitatea” și „mâncarea”. Morții de acolo nu mai au nevoie de mâncare organică. Morților trebuie să li se facă dreptate, pe lumea aceasta, nu dincolo.
„Fiecare zi ne-am aplecat capul și am primit orice reproș cu umilință și cu speranța că vom fi iertați pentru păcatele tinereții”, spune scrisoarea. Numai că păcatele tinereții au continuat, cu influență, cu încălcarea legii, cu ungerea autorităților, cu corupție și influență politică, cu las-o că merge și așa.
Mircea Maer
