Medhouse banner

Un minor riscă să stea în spatele gratiilor pentru… 40 de lei. I-a furat de la doi copii care se aflau într-un parc

Date:

Reținut pentru tâlhărie calificată și tenativă la tâlhărie calificată

La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un minor, de 16 ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată.

Astfel, la data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, ar fi deposedat prin violență, de suma de aproximativ 40 de lei, doi minori, de 12 ani, care se aflau într-un parc din municipiul Constanța.

Ulterior, la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, ar fi încercat să deposedeze prin violență de o sumă de bani doi minori aflați într-un mall din municipiul Constanța.

Minorul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Alertă de vreme rea în Dobrogea | ANM a emis Cod Galben de ploi torențiale și vijelii

Cod Galben de averse însemnate cantitativ și descărcări electrice Administrația...

Alertă de călătorie MAE | Grevă națională în transportul feroviar din Italia

Transportul feroviar din Italia, blocat de o grevă națională Ministerul...