Medhouse banner

Constanța: A furat alimente, alcool, țigări, bani și bijuterii din 10 societăți comerciale. Bărbatul a fost prins

Date:

Bărbat care se sustrăgea urmării penale, depistat de polițiști

La data de 2 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Megidia – Biroul Investigații Criminale au depistat un bărbat, de 35 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis, în lipsă, mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 100.000 de lei.

Astfel, în urma probelor administrate în dosar a rezultat că, în perioada noiembrie – decembrie a.c., împreună cu alte trei persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile în cursul lunii decembrie 2023, bărbatul ar fi sustras bunuri alimentare, băuturi alcoolice, țigarete, diverse sume de bani și bijuterii din 10 societăți comerciale din județul Constanța.

Bărbatul, care s-ar fi sustras urmăririi penale, s-ar fi ascuns într-un imobil din municipiul Medgidia, unde a fost depistat de polițiști.

La vederea polițiștilor, ar fi încercat să-și asigure scăparea, fiind imobilizat și condus la sediu.

La acțiunea de depistare au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Sunt restricții rutiere pe Bulevardul Tomis în acest weekend

Programul și restricțiile rutiere din acest weekend În acest sfârșit...

Natalie O’Sullivan a semnat cu echipa feminină a Farului Constanța

Un mijlocaș din California s-a alăturat echipei pentru noul...

Schimbări în sănătate! Ce se întâmplă cu examenul pentru titlul de medic, stomatolog și farmacist specialist

Schimbări în sistemul medical: Subiecte unice la nivel național...