Medhouse banner

Marinarii și scafandrii militari vor participa la Sărbătoarea Bobotezei

Date:

Forțele Navale Române vor participa sâmbătă, 6 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Constanța, la activitățile prilejuite de sărbătoarea religioasă a Botezului Domnului. Marinarii militari, alături de Muzica Militară a Forțelor Navale, vor fi prezenți în fața Catedralei „Sfinții Petru și Pavel” și vor face parte din Garda de Onoare constituită pentru a parcurge traseul dintre catedrală și Portul Turistic „Tomis”, împreună cu soborul de preoți, carele cu apă și credincioșii participanți la procesiunea religioasă. 

La slujba de sfințire a apelor, Centrul de Scafandri va participa cu scafandri de asigurare, înotători profesioniști și bărci de tip „Bombard” cu scafandri la bord, care vor lua parte la recuperarea celor trei cruci aruncate în apă de Arhiepiscopul Tomisului. Totodată, un echipaj de prim ajutor va fi prezent la activitate, pentru a asigura măsurile de prevenire și gestionare a eventualelor situații de urgență.

La slujba de Bobotează, alături de reprezentanții Forțelor Navale Române, vor mai fi prezente și cadre militare ale celorlalte categorii de forțe din Armata României și reprezentanți ai autorităților publice locale din garnizoana Constanța, precum și ai altor organizații nonguvernamentale.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare