Medhouse banner

(Foto/Video) Acțiunea „Blocada”: Zeci de permise de conducere suspendate și amenzi de aproximativ 270.000 de lei

Date:

Polițiștii constănțeni, în acțiunea „Blocada”

În perioada 5-7  ianuarie a.c., aproximativ 750 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii „Blocada”, pe raza județului Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.

La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutiere, de investigații criminale, precum și polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 800 de persoane, au fost verificate peste 400 de vehicule și 20 de societăți comerciale.

Peste 200 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 433 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 270.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 34 de permise de conducere, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate în flagrant delict 10 infracțiuni.

În același timp, polițiști din cadrul structurii de prevenire a criminalității le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.

La acțiune au participat și polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, precum și polițiști locali.

Sursă foto/video: IPJ Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Sunt restricții rutiere pe Bulevardul Tomis în acest weekend

Programul și restricțiile rutiere din acest weekend În acest sfârșit...

Natalie O’Sullivan a semnat cu echipa feminină a Farului Constanța

Un mijlocaș din California s-a alăturat echipei pentru noul...

Schimbări în sănătate! Ce se întâmplă cu examenul pentru titlul de medic, stomatolog și farmacist specialist

Schimbări în sistemul medical: Subiecte unice la nivel național...