Reprezentanții Avocatului Poporului au efectuat verificări la mai multe spitale de neuropsihiatrie din țară și au descoperit condiții șocante în care sunt ținuți pacienții. Printre unitățile vizate se numără și Spitalul Alexandru Obregia din București.
O pacientă, care a ales să se interneze în mod voluntar la Spitalul Alexandru Obregia, a dezvăluit mărturii cutremurătoare. Sub protecția identității, aceasta a povestit la Antena 3 CNN cum a trecut prin cea mai dificilă perioadă a vieții ei, solicitând ajutorul specialiștilor.
„Pentru patru luni am fost internată. Nu puteam să mișc un deget, eram ca o legumă. Am o fetiță de 18 ani. I-a fost greu, dar am crezut că ar fi fost și mai greu dacă rămâneam acasă„, a declarat pacienta.
La Spitalul Alexandru Obregia, numărul internărilor a crescut cu peste 40% față de luna anterioară, iar aproximativ 400 de pacienți sunt internați involuntar. Aceasta a generat preocupare și consternare în rândul consilierilor Avocatului Poporului.
„Situții incredibile au fost constatate la alte spitale de profil din țară: Săpoca, Socola Iași, Spitalul Județean de Urgență Zalău și Spitalul Municipal Sighetu Marmației. Am simțit senzația de lagăr când am văzut cum sunt îmbăiați acești pacienți: mai mulți în același timp. Nu putem să vorbim de intimitatea pacientului. Am găsit pereți mucegăiți, cu igrasie. La secția de psihiatrie din Zalău, ferestrele erau acoperite cu folii opace„, a relatat Nicoleta Constantinescu, consilier al Avocatului Poporului.
Problemele întâmpinate sunt multiple, inclusiv internări nevoluntare tratate cu încălcarea legii și nerespectarea perioadelor de reevaluare. Specialiștii susțin că multe din aceste probleme ar putea fi rezolvate printr-un Plan Național de Sănătate Mintală funcțional.
„Planul va trebui să fie asumat la nivel de prim-ministru, în fața Uniunii Europene, finanțat și pus în practică„, a subliniat Cătălina Constantin, director la Centrul de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog. Potrivit specialiștilor, în viitor, una din două persoane va fi afectată de probleme mintale.
foto: facebook.com/SpitalulAlexandruObregia
