UPDATE (27.01.2024): Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind flacăra prin folosirea cu intenție a sursei de aprindere în vederea generării incendiului.
UPDATE: Incendiul a fost lichidat astăzi, 26 ianuarie, la ora 16:50. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.



Seara trecută, în jurul orei 22:00, un incendiu puternic a izbucnit la un șopron în care erau depozitați baloți de paie, între localitățile Șofronea și Zimandcuz.
Imediat la fața locului au fost trimiși pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Șofronea și Zimandu Nou.
Incendiul se manifestă prin ardere generalizată la nivelul întregului șopron.
Update 08:40: La locul evenimentului au fost alocate de către proprietarul șopronului două cisterne cu capacitate de 10.000 respectiv 30.000 de litri.
Se acționează în continuare pentru stingere și identificarea focarelor ascunse. Au ars aproximativ 600 de baloți, pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp.
Pompierii militari arădeni au acționat și pentru îndepărtarea baloților aflați în proximitatea șopronului.
Update 17:30: Pompierii militari arădeni intervin și la această oră pentru stingerea incendiului.
La locul evenimentului, pompierii acționează cu o autospecială de stingere și două cisterne puse de dispoziție de către proprietarul șopronului.

