Revenirea lui Denis Alibec la Farul Constanța nu se va produce. Clubul lui Gheorghe Hagi a emis astăzi, 26 ianuarie, un comunicat în care a anunțat că și-ar fi dorit ca atacantul să revină, însă, cel puțin momentan, acest lucru nu se va întâmpla.
„Denis Alibec este unul din cei mai importanți jucători pe care i-a avut clubul nostru și care, în sezonul trecut, a fost determinant în câștigarea campionatului. Cu toții ne-am fi dorit revenirea unui astfel de jucător valoros la Constanța, dar, din păcate, acest lucru nu poate fi realizat în acest moment. Farul nu poate negocia revenirea lui Denis Alibec, pentru că se află sub contract și este unul dintre jucătorii importanți ai clubului din Qatar.”, a transmis Farul Constanța.
La rândul său, Denis Alibec a oferit o reacție pe această temă. Mai mult, acesta a subliniat faptul că revenirea la Farul nu ține de el, ci „numai de actualul club”.
„O revenire a mea la Constanța nu depindea de mine și nici de Farul, ci numai de actualul club. Sunt jucător sub contract și cei de aici au, de asemenea, anumite obiective. În plus, între mine și Farul nu va fi nevoie niciodată de negociere, ne-am înțelege cu siguranță. Din păcate, afirmațiile apărute în presă, cum că aș fi fost deranjat că Farul nu a negociat pentru mine, sunt neadevărate, pe mine nu m-a contactat nimeni. Eu am discutat cu antrenorul de aici și o plecare a mea nu era posibilă.”
