Medhouse banner

Gravidele şi mamele aflate în regim penitenciar vor primi asistenţă şi consiliere. Programul de combatere a mortalităţii infantile, accelerat

Date:

Dintre cele 1.082 de femei care se află în sistemul penitenciar din România, 765 au copii

Organizaţia Salvaţi Copiii România anunţă demararea unui protocol de colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru un amplu program de prevenire a recidivei, vizând, cu prioritate, îmbunătăţirea intervenţiilor de specialitate adresate categoriilor speciale de persoane private de libertate: femei, minori, tineri.

Sistemul penitenciar din România asigură femeilor private de libertate asistenţă medicală în timpul sarcinii şi, ulterior, pe perioada de lăuzie, fiind asigurate condiţiile pentru ca mama să-şi poată îngriji copilul, într-o unitate penitenciară, până la împlinirea vârstei de un an.

Dintre cele 1.082 de femei care se află în sistemul penitenciar din România, 765 au copii, potrivit datelor oficiale din 25 ianuarie 2024. Pe parcursul anului trecut, şase femei au născut în timpul detenţiei.

Astfel, va fi implementat un program de consiliere parentală şi socio-emoţională pentru femeile aflate în detenţie şi vor fi derulate activităţi de informare şi consiliere a minorilor şi tinerilor aflaţi în grija centrelor educative şi de detenţie.

Date statistice:

  • Femeile reprezintă aproape 5% din numărul total de deţinuţi din Uniunea Europeană;
  • Dintre cele 1.082 încarcerate în România, la acest moment, 765 sunt mame: 227 de femei au câte un singur copil; 245 de femei au câte doi copii; 129 dintre ele au câte trei copii; 58 de femei au câte patru copii fiecare; 34 de mame au câte cinci copii fiecare; 26 de femei au, fiecare, câte şase copii.
  • La nivel sistemic, funcţionează în prezent un singur penitenciar de femei, restul femeilor fiind custodiate în secţii exterioare sau spaţii aparţinând altor penitenciare.
  • La nivelul Penitenciarului Ploieşti – Târgşorul Nou, sunt amenajate trei camere tip „Mama şi copilul”, dintre care două de cazare şi una pentru îngrijirea şi pregătirea hranei copiilor.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România, a vorbit despre importanţa sprijinului şi consilierii psiho-emoţionale, pentru femeia care dă naştere când se află în detenţie: „Sănătatea mamei, monitorizarea sarcinii, starea nu doar medicală, cât şi psiho-emoţională a mamei se repercutează asupra nou-născutului, care deja pleacă în viaţă cu o vulnerabilitate majoră. Este important să accentuăm posibilitatea reabilitării, în aşa fel încât mama să-şi poată îngriji copilul la ieşirea din penitenciar. Recuperarea socială este un concept cheie în toate societăţile democratice mature.”

România se menţine printre primele locuri în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 5,2 la 1.000 de copii născuţi vii în 2021 (date definitive pentru anul 2021, INS, februarie 2023), cauza principală fiind naşterile premature.

România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul mamelor cu vârsta sub 15 ani şi pe locul doi, după Bulgaria, la numărul mamelor cu vârsta sub 19 ani. Aproape 10% din naşterile din România provin de la mame adolescente.

Îngrijirea prenatală a gravidelor, diagnosticarea timpurie şi instituirea precoce a unui tratament şi plan de tratament sunt instrumentele prin care poate fi asigurată atât sănătatea mamei, cât şi cea a copilului.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ. CAS Constanța: Serviciile medicale pot fi validate fără utilizarea cardului de sănătate

Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a transmis o...

Tur ghidat gratuit. MINAC celebrează 160 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I

Turul tematic „Constanța regală” dezvăluie secretele zonei peninsulare Cu ocazia...

Alertă MAE! Grevă națională în Belgia. Zborurile vor fi grav afectate

Haos aerian anunțat în Regatul Belgiei. Ce trebuie să...

Vești bune pentru tineri! Programul „Noua Casă” continuă și în 2026 cu un plafon de 500 milioane lei

Guvernul a aprobat fondurile pentru programul „Noua Casă” 2026 Guvernul...