Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea găzduiește un eveniment devenit tradiție pentru iubitorii de sport si fapte bune care vor lua startul în probele de MTB și Trail Run ale Maratonului Olteniei. Evenimentul, care a strâns peste peste 800 de biciclişti şi alergători profesionişti şi amatori din ţară şi din străinătate, se desfășoară pe 26 si 27 august.
Ediţia de anul acesta, a XI-a, stă sub semnul respectului faţă de natură iar cauzele sociale pe care le vor susţine financiar au în centrul atenţiei viitorul, au anunțat organizatorii, CEZ România. Banii care vor fi strânși vor fi folosiți pentru mai multe instituții și asociații. De pildă, secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea va fi dotată cu echipamente medicale, pentru programul Fondul Științescu derulat de Asociaţia Comunitară Vâlcea şi pentru Asociaţia AVA Râmnicu Vâlcea, care desfăşoară activităţi pentru copiii cu dizabilităţi.
„Anul acesta, ne-am propus să fim mai responsabili cu natura şi provocarea pe care le-am transmis-o concurenţilor noştri a fost aceea de a fi 1 cu natura, 1 cu sportul. Să fie mai atenţi cu comportamentul lor atunci când fac sport, să folosească echipamente sustenabile şi reciclate şi, cumva, să-şi limiteze amprenta asupra mediului.”, a declarat Aurelia Rotaru, reprezentanta organizatorului principal al evenimentului, CEZ România.

„Prin investiţiile care se vor face în Secţia de neonatologie încercăm să creştem calitatea actului medical pe care îl oferim nou-născuţilor. (…) Ştiu ca sumele pe care ei le vor plăti pentru înscriere vor fi dublate de către CEZ România şi se vor îndrepta către comunitatea locală şi mai ales către Neonatologie. Multe mulţumiri!”, a transmis şi managerul SJU Vâlcea, Dan Ponoran.
În prima zi de concurs vor avea loc cursele de ciclism iar duminică se vor ține cursele de alergare.
Ce îi așteaptă pe vizitatori, susținători și localnici în parcul Zăvoi, în acest weekend?
- Provocări și concursuri în zona partenerului CEZ Vânzare care îi invită pe râmniceni să participe la Energiada Bike şi să câştige toate premiile puse în joc;
- Spectacole de magie pentru cei mici, în zona partenerului Energotech;
- Multă hidratare care să combată efectele zilelor călduroase, prin apa fresh oferită de partenerul Oas;
- Relaxare şi lounge cu pufi comozi şi posibilitatea încărcării telefoanelor mobile, oferite de partenerul BCR;
- Informaţii utile despre una dintre cele mai importante meserii din domeniul energetic – cea de electrician. Un specialist Distribuţie Oltenia unde va prezenta beneficiile programului derulat de operator la cortul Ucenic Electrician;
- Zona partenerului Băneasa care vă aşteaptă cu o mulţime de premii şi surprize;
- Cabina foto sau locul care va suprinde toate amintirile #MO de anul acesta.
În plus, atmosferă va fi completată şi de prestaţia cunoscutului biketrial rider din România, Orban Gabi, care va uimi cu acrobaţiile lui pe bicicletă!
Gabi deţine mai multe titluri naţionale şi mondiale, având peste 100 de show-uri de performance art pe bicicletă. El are, deja, în palmares:
- 7 titluri x Campion Naţional
- 3 titluri x Guinness Recorder
- 10 titluri x Vice Campion Naţional
- Românii au Talent – Golden Buzz 2016
Duminică, 27 august, copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani vor participa la curse dedicate de alergare. Mai multe detalii puteti regăsi aici.
Maratonul Olteniei este organizat de CEZ România în parteneriat cu SmartAtletic, Primăria Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea.
Sursă foto: CEZ România
