Medhouse banner

Razie în județul Constanța. Mai multe permise de conducere au fost suspendate

Date:

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța

În perioada 8-9 februarie a.c., peste 800 de polițiști au acționat, în județul Constanța, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost desfășurate, în sistem integrat cu jandarmii, aproximativ 150 de acțiuni, în localitățile din județ.

Polițiștii au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 331 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 170.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 37 de permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

În același timp, au fost constatate 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 9 februarie a.c., în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Rândunelelor, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...