Medhouse banner

Program de formare pentru specialiștii în angajare asistată și Ghid de bune practici pentru angajatori prin proiectul „Business Engagement Odyssey”

Date:

Fundaţia Health Action Overseas România (HAO) a început recent implementarea proiectului „Business Engagement Odyssey” (BEO), care vizează, în principal, dezvoltarea unui program specializat de formare dedicat specialiștilor în angajare asistată, precum și realizarea unui Ghid de bune practici destinat angajatorilor.

Proiectul este cofinanţat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene şi este implementat, în perioada 1 noiembrie 2023 – 30 octombrie 2025, de un consorţiu transnaţional condus de GTB (Belgia), din care mai fac parte European Union of Supported Employment (EUSE), Health Action Overseas (Romania), Asociația Portugheză de Angajare Asistată (APEA), Institutul Universitar de Reabilitare (Slovenia) și Asociația pentru Angajare Asistată din Marea Britanie (BASE).

În România, prezentarea oficială a proiectului a avut loc la Constanța, în cadrul unei conferințe cu caracter interactiv, la care au luat parte reprezentanţi ai: Direcţiei Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Constanţa, Inspectoratului Şcolar Județean Constanța, Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros”, furnizori publici si privați de servicii sociale și de ocupare, precum și angajatori interesați să asigure un mediu de lucru incluziv.

„Datele statistice sunt relevante: în țara noastră sunt 890.000 de adulți cu dizabilități și doar 11% dintre aceștia lucrează, procent mult inferior mediei la nivel european. Cum putem schimba această situație? Prin aplicarea pe scară cât mai largă a modelului Angajării Asistate, bazat pe o strategie de parteneriat între angajat, angajator şi furnizorul de servicii de ocupare. Deși este un model win-win, care oferă avantajesemnificative companiilor, în practică specialiștii în angajare asistată întâmpină dificultăți în depășirea reticenței angajatorilor și în implicarea lor în proces. Cu această stare de fapt ne confruntăm nu numai noi, în România, ci și colegii noștri din alte țări europene. Pentru a o schimba, avem nevoie de specialiști mai bine pregătiți și de angajatori mai bine informați, obiective la atingerea cărora contribuim prin implementarea proiectului BEO.”, subliniază Nicolae Dobrescu, director executiv al HAO.

Într-o primă etapă, Health Action Overseas și Institutul Universitar de Reabilitare vor realiza, cu sprijinul celorlalți parteneri, o analiză detaliată a nevoilor specialiștilor în angajare asistată și a angajatorilor din cinci țări europene (Belgia, România, Portugalia, Slovenia și Marea Britanie). Ulterior, pornind de la concluziile studiului, sub coordonarea GTB și BASE va fi realizat și validat un pachet de instruire pentru specialiștii în angajare asistată menit să le dezvolte încrederea și abilitățile de lucru cu angajatorii, astfel încât să fie capabili sa-și susțină pe deplin clienții și să abordeze eficient preocupările reprezentanților companiilor.

În ceea ce-i privește pe angajatori, datorită proiectului, aceștia vor beneficia de un Ghid de bune practici, realizat sub coordonarea APEA, care va include informații valoroase despre procesul de Angajare Asistată, beneficiile pe care le au, dar și răspunsuri la temerile lor privind integrarea în echipă a persoanelor cu dizabilități, cu scopul de a-i sprijini să depăşească barierele informaționale şi/sau psihologice cu care se confruntă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...