Starea pacienților internați la Spitalul Clinic de Urgență București
Bilanţ actualizat, în urma raportului de gardă şi a evaluărilor permanente la patul pacienţilor:
În Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti au ajuns 31 de pacienţi (dintre care 5 intubaţi) ca urmare a exploziei care a avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.
În acest moment, sunt internaţi 26 de pacienţi, dintre care 3 intubaţi. Toţi pacienţii au fost operaţi, cu toaletarea arsurilor, în cursul nopţii. O parte dintre ei au fost supuşi şi astăzi unor proceduri operatorii.
2 pacienţi au fost transferaţi la Bruxelles. Pentru alţi 6 pacienţi se fac în acest moment demersuri pentru transferul lor în străinătate.
Cei 3 civili din explozia iniţială sunt în stare foarte gravă. Nu suportă transport în acest moment.
Restul pacienţilor sunt stabili sau cu evoluţie uşor favorabilă.

La Spitalul de Arşi sunt internaţi 2 pacienţi în secţia de chirurgie plastică, amândoi sunt stabili.
La Spitalul Universitar e internat 1 pacient în secţia de chirurgie plastică.
La Spitalul Elias – 1 pacient în stare stabilă – internat în secţia de ORL.
La Spitalul Bagdasar Arseni s-au prezentat 13 pacienţi din care: 2 au fost transferaţi la Milano, 2 sunt în ATI în stare gravă, 8 stabili internaţi în secţia de chirurgie plastică şi 1 pacient stabil în secţia de chirurgie.
În Spitalul Judeţean din Târgovişte a mai rămas internat un singur pacient în stare stabilă.
Sursă foto: facebook/Agenda Pompierului
