Flashmob pe faleza Cazinoului din Constanța. Mai multe perechi de dansatori din cadrul unei școli de profil din oraș s-au hotărât să dea culoare și ritm unei zile mohorâte de primăvară. Cei care se plimbeau pe faleză au fost invitați să se alăture.
„Am vrut să invităm la dans mai mulți oameni și să arătăm frumsețea stilului pe care noi îl abordăm. Dansul te ajută să zâmbești, să te eliberezi de stres, te ajută să te menții în formă și, nu în ultimul rând, stimulează socializarea. Noi doar ce am deschis o nouă grupă de bachata, în fiecare marți și joi, între orele 19:00 și 20:00, așa că îi așteptăm alături de noi pe toți cei care vor să se relaxeze și să învețe ceva nou,”, spune Gabriel Tomița, instructor de salsa.
Salsa și bachata sunt două genuri de dans extrem de populare originare din America Latină, iar ambele au cucerit scena internațională datorită ritmurilor lor captivante și mișcărilor pasionale.
Sursă foto: amator
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.
Foarte frumos momentul! Pacat ca era frig si nu era multa lume pe faleza. Speram sa va vedem si cand temperaturile vor incepe sa creasca!