Medhouse banner

Șpagă la Medicina Legală: Asistentă arestată preventiv după ce a primit bani pentru eliberarea unui certificat medico-legal

Date:

O asistentă medicală de la Serviciul Judeţean de Medicină Legală (SJML) din Buzău se află în centrul unei anchete pentru trafic de influență, după ce ar fi acceptat suma de 1.200 de lei de la un investigator sub acoperire în schimbul intervenției pentru obținerea unui certificat medico-legal.

Aceasta a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, însă decizia instanței este contestată.

Anchetatorii au surprins momentul în care asistenta medicală primea a doua tranșă din suma convenită, respectiv 600 de lei, pentru a exercita influența asupra medicului legist pentru eliberarea unui certificat medico-legal. Acest document trebuia să ateste că investigatorul sub acoperire a suferit leziuni traumatice în urma unei presupuse agresiuni.

Potrivit informațiilor furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, investigația a evidențiat că asistenta medicală ar fi primit, pe parcursul unui an, aproximativ 2.300 de lei și alte produse în schimbul eliberării unor certificate medico-legale.

În cauză se efectuează cercetări faţă de suspecta S.M. pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, din probatoriul administrat până în prezent reieşind că suspecta a primit, în perioada 10.10.2023 – 11.03.2024, sume de bani în cuantum total de 2.300 de lei şi produse de origine animală de la diferite persoane, care au depus solicitări la SJML Buzău în vederea eliberării certificatelor medico-legale…Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt măsuri prevăzute de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis sursa citată. 

În urma flagrantului organizat, asistenta medicală a fost reținută și ulterior prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă. Tribunalul Buzău a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, însă decizia este contestată de către inculpat.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...