Vlad Pascu, șoferul drogat care anul trecut a provocat un accident mortal în localitatea 2 Mai, soldat cu decesul a doi tineri, a recunoscut joi în fața instanței faptele de care este acuzat de procurori, sperând astfel să beneficieze de o reducere a pedepsei.
Procesul lui Pascu s-a desfășurat online, el neputând fi adus fizic în sala de judecată. În cadrul procesului, unul dintre avocații familiilor îndoliate a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, cerând trecerea de la ucidere din culpă la omor calificat.
În același timp, părinții celor doi tineri decedați au cerut recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, însă cererea lor a fost respinsă de instanță. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru data de 4 aprilie, ora 10:00.
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii decedați în urma accidentului, a declarat că nu mai are speranțe legate de acest proces.
„Ne bucurăm că judecătoarea a luat în considerare schimbarea încadrării și așteptăm până pe 4 aprilie să vedem ce se întâmplă la un nou proces. Și-a recunoscut faptele, pentru vechea încadrare. (…) Sincer, nu am nicio speranță, până și acum judecătoarea m-a văzut cu poza băiatului în mână și a întrebat cine sunt. Am zis că sunt tatăl lui Sebi și că l-am adus și pe el în sală ca să îl vadă„, a mărturisit bărbatul.
Al doilea termen de judecată a avut loc joi, la Judecătoria Mangalia, în dosarul lui Vlad Pascu. Primul termen pe fond în acest dosar a fost pe 22 februarie, însă a fost amânat din motive procedurale.
Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunțat că Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența substanțelor și părăsirea locului accidentului.
Avocatul Cuculis critică decizia instanței
Avocatul părinților tinerilor decedați în accidentul produs de Vlad Pascu, Adrian Cuculis, a criticat procedura judiciară în cadrul ședinței de joi. Acesta a afirmat că inculpatul a fost favorizat prin aplicarea procedurii simplificate pentru reducerea pedepsei, înainte ca cererea de schimbare a încadrării juridice să fie dezbatută.
„Doamna judecător i-a acceptat procedura abreviată, adică simplificată, adică să obţină practic şi o reducere a pedepsei de o treime, înainte să dezbată cererea de schimbare a încadrării juridice. E o chestiune de normalitate. (…) În momentul de faţă, inclusiv doamna avocat, colega noastră, a familiei Olariu, a cerut exact acelaşi lucru, lucru care s-a amânat deşi s-a pronunţat pe procedura abreviată. Dacă la termenul viitor se va schimba încadrarea juridică a faptei în omor calificat, aşa cum am cerut, acea procedură abreviată nu mai poate fi aplicată pentru că acolo unde ai închisoare pe viaţă, cum este omorul calificat, nu poţi să judeci în procedura abreviată„, a afirmat Cuculis, după terminarea şedinţei de judecată.
Cuculis a subliniat că schimbarea încadrării juridice a faptei în omor calificat ar afecta aplicarea procedurii simplificate, care nu poate fi folosită în cazul unor infracțiuni care prevăd pedepse mai severe.
În ciuda cererii de recuzare a judecătoarei, instanța a decis că aceasta va rămâne în proces până la finalizarea acestuia. Procesul va continua pe data de 4 aprilie, când se așteaptă decizia cu privire la cererile formulate de părțile implicate.
