Oncoria Med

(Foto) Polițiștii constănțeni și-au promovat meseria. Zeci de tineri au participat la eveniment. Tehnica din dotare va fi prezentată și pe 17 martie

Date:

Polițiștii constănțeni și-au promovat meseria în parcarea unui mall

Polițiștii constănțeni și-au promovat meseria. Zeci de tineri dornici să ni se alăture au venit, astăzi, la evenimentul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța pentru promovarea profesiei de polițist.

Cei prezenți au făcut cunoștință cu cei din structurile de ordine publică, rutieră, criminalistică, dar și cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, însoțiți de prietenul și partenerul lor, câinele Spot.

Totodată, au avut prilejul de a se familiariza cu tehnica din dotare. Evenimentul se va ține și mâine, 17 martie a.c., în intervalul orar 11.00 – 15.00, în parcarea Vivo Mall.

„Dacă vrei să ni te alături, îți reamintim că s-a dat startul la concursurile pentru încadrările directe sau reîncadrare în Inspectoratul de Poliție Județean Constanța!”, a transmis IPJ Constanța.

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi de agenți și ofițeri de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă și reîncadrare.

Înscrierile se fac până la data 27 martie 2024, ora 16.00, inclusiv în zilele nelucrătoare.

Posturil disponibile:

  • 2 posturi vacante de agent de poliție, specialitatea Reținere și Arestare Preventivă, prin reîncadrare, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în municipiul Constanța;
  • 7 posturi vacante de agent de poliție specialitatea Ordine Publică prin reîncadrare, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în: Constanța, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârșova și Murfatlar;
  • 6 posturi vacante de agent de poliție, specialitatea Poliție Transporturi, prin reîncadrare, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în municipiul Constanța;
  • 5 posturi vacante de agent de poliție, specialitatea poliție rutieră, prin reîncadrare, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în municipiul Constanța;
  • 10 posturi vacante de ofițer de poliție specialitatea Ordine Publică – prin reîncadrare, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în: Mamaia, Constanța, Costinești, Medgidia, Băneasa, Cernavodă, Hârșova, Techirghiol, Cogealac și Negru Vodă;
  • 1 post vacant de agent de poliție din cadrul structurilor de transporturi – prin încadrare directă, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Postul este în municipiul Constanța.
  • 25 posturi vacante de agent de poliție din cadrul structurilor de transporturi – prin încadrare directă, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în: Constanța, Cernavodă, Valu lui Traian, Negru Vodă, Mangalia, Năvodari, Medgidia și Agigea.
  • 89 posturi vacante de agent de poliție – specilitatea „rutieră” prin încadrare directă, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în: Constanța, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârșova și Năvodari.
  • 10 posturi vacante de agent de poliție din cadrul structurilor de reținere și arestare preventive – prin încadrare directă, existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în municipiul Constanța;
  • 140 posturi vacante de agent de poliție pe linie de ordine publică – prin încadrare directă – existente la nivelul I.P.J. Constanța. Posturile sunt în: Constanța, Mangalia, Neptun, Limanu, Costinești, Medgidia, Băneasa, Aliman, Ostrov, Cernavodă, Mircea Vodă, Tortoman, Hârșova, Crucea, Vulturu, Murfatlar, Năvodari, Cogealac, Mihail Kogălniceanu, Negru Vodă, Dumbrăveni și Techirghiol.
  • 20 posturi vacante de ofițer de poliție pe linie de criminalistică – genetică judiciară – prin încadrare directă, existente la nivelul Institutului Național de Criminalistică și a I.P.J. Constanța. Posturile sunt în: Constanța, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe portalul HUB de servicii publice, la adresa: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/index.

În perioada 5 – 15 aprilie 2024, se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, în funcție de posturile scoase la concurs, dacă este prevăzută o astfel de probă.

Ulterior, la data de 20 aprilie 2024, va fi desfășurată proba scrisă, susținută printr-un examen tip grilă.

Pentru posturile de conductor câine, anunțul de concurs va fi publicat în perioada următoare, iar acesta va conține condițiile de înscriere, probele de concurs și calendarul de desfășurare.

Posturile de personal contractul vor fi scoase la concurs, în perioada următoare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1.336 din 28 octombrie 2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe portalul HUB de servicii publice, la adresa: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/index, precum și pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – https://ct.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

Sursă foto: IPJ Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare