Poliția Română a anunțat că organizează un concurs din sursă externă, pe specialitatea „Analiză și profil al drogurilor”, în vedea ocupării a 15 posturi de ofițer de poliție.
Candidatul se poate înscrie pentru o parte dintre posturi (grupate pe unitate) – poate alege câte unități dorește. Concursul NU ESTE organizat la nivel central cu comisii de recrutare la nivel teritorial.
Condiții generale și criterii specifice
Pentru a participa la concursul cu recrutare prin încadrare directă, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
m) prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.
Posturile sunt pentru București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara.
Dată limită pentru depunerea dosarului: 27 martie 2024
Mai multe informații găsiți aici.
