Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor afectate de tragicul eveniment produs la Crevedia, judeţul Dâmboviţa, în data de 26 august 2023, unde exploziile la autocisterne cu gaz petrolier lichefiat (GPL) au declanşat un incendiu de amploare, soldat cu victime şi răniţi, atât din rândul populaţiei civile, cât şi al personalului de intervenţie, dar şi cu pagube importante suferite de localnici.
Ajutoarele de urgenţă instituite de Guvern se acordă pentru acoperirea cheltuielilor de transport, cazare, masă şi alte cheltuieli neprevăzute familiei/însoţitorului persoanei rănite, pe perioada spitalizării răniţilor în ţară sau în străinătate; pentru sprijinirea răniţilor internaţi şi externaţi; pentru acoperirea unei părţi din pagubele înregistrate în gospodăriile şi locuinţele afectate şi pentru sprijinirea familiilor în care s-au înregistrat decese.
Astfel, pentru membrii de familie care însoţesc răniţii pe perioada spitalizării în străinătate se acordă o sumă forfetară de 2.000 euro/lună, respectiv 2.000 lei/lună, în cazul celor care însoţesc răniţii pe perioada spitalizării în ţară.
De asemenea, pentru persoanele rănite care au fost spitalizate şi externate se acordă suma forfetară de 1.500 lei.
Totodată, pentru gospodăriile afectate de explozie se acordă următoarele ajutoare de urgenţă:
– câte 10.000 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporţie de peste 75%, inclusiv;
– câte 7.000 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporţie cuprinsă între 50%, inclusiv şi 75%;
– câte 4.500 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporţie cuprinsă între 25%, inclusiv şi 50%;
– câte 2.500 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporţie de până la 25%;
– câte 1.500 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror bunuri din gospodărie/locuinţă au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.
În situaţiile în care s-au înregistrat decese, familia persoanei decedate beneficiază suplimentar de 7.500 lei, pentru fiecare dintre membrii decedaţi, de aceeaşi sumă urmând a beneficia şi familiile răniţilor care decedează ulterior, din cauza gravităţii arsurilor şi afecţiunilor asociate.
Pentru acordarea acestor ajutoare de urgenţă nu este necesară completarea unei cereri de către familia sau persoana afectată şi nici efectuarea anchetei sociale, cu excepţia ajutoarelor care se acordă pentru însoţitori şi familiile persoanelor care decedează ulterior.
Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgenţă, estimată în acest moment la 1,5 milioane lei, se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi se acordă până la sfârşitul exerciţiului bugetar al anului 2023.
