Sursa foto: GSP.ro
Calificare miraculoasă obţinută de Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian
Calificare de poveste! România a revenit de la 0-2 cu Ucraina şi s-a calificat în turneul final Billie Jean King! A fost un mic miracol, pentru că în prima zi Ucraina s-a impus în ambele meciuri, după eșecurile suferite de Ana Bogdan și Jaqueline Cristian cu Lesia Tsurenko, 6-3, 2-6, 0-6, respectiv Elina Svitolina, 3-6, 5-7.
Ziua a doua a fost, însă, magică pentru românce. Prima jucătoare care ne-a dat speranţe a fost Ana Bogdan. A luptat 3 ore cu Svitolina. S-a impus la capătul unui meci foarte echilibrat cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3. Apoi a intrat pe teren Jaqueline Cristian, care a luptat împotriva lui Tsurenko. Românca a început slab meciul şi a pierdut primul set cu 2-6. Cristian a revenit remarcabil în meci și a trimis jocul în decisiv după 6-4 în setul doi. S-a impus şi în decisiv cu acelaşi scor.
Totul s-a decis în meciul de dublu
Horia Tecău a decis să schimbe strategia şi să joace în meciul decisiv de la dublu tot cu Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, împotriva surorilor Nadiia și Lyudmyla Kichenok. Româncele s-au impus lejer în primul set, 6-2. Al doilea a ajuns la tie-break, dar Cristian şi Bogdan şi-au adjudecat victoria. România a obţinut astfel calificarea la turneul final Billie Jean King. Din lotul României nu au făcut parte Sorana Cîrstea şi Simona Halep.
