Medhouse banner

Polițiștii rutieri au dat peste 90 de amenzi. Un șofer fără permis a fost prins

Date:

Polițiștii rutieri au dat peste 90 de amenzi

La data de 13 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră și al formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Acțiunea s-a derulat pe principalele drumuri naționale și județene, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.

Au fost testați cu aparatul etilotest 128 de conducători auto, 12 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și au fost verificate 253 de vehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 24.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere, au fost retrase șapte certificate de înmatriculare, cinci seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate două infracțiuni.

Exemplu:

 La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 15.15, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat care a condus un autoturism pe D.N.38, în comuna Agigea, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...