Sursa foto: Farul Constanţa
Farul a „spulberat-o” pe CFR Cluj!
Farul a „spulberat-o” pe CFR Cluj, în etapa a cincea a play-off-ului. Trupa lui Hagi a dominat partida de la Ovidiu de la un capăt la altul. Scorul a fost deschis de Louis Munteanu cu un șut superb, în minutul 22. Ionuț Cojocaru a marcat și el la 20 de minute distanță. Scorul la pauză a fost de 2-0 pentru marinari.
Farul a condus cu 2-0 la pauză

Farul a jucat şi mai bine în a doua repriză! Constantin Grameni a dus scorul la 3-0 în minutul 67. CFR Cluj a avut o tresărire de orgoliu şi a reuşit să reducă din diferență grație reușitei lui Otele, din minutul 76. Golul oaspeţilor mai mult i-au ambiţionat pe elevii lui Hagi, care au mai marcat de două ori. Ionuț Cojocaru a reușit ”dubla”, iar Cristi Ganea a stabilit scorul final: 5-1 pentru FC Farul, o victorie categorică.
Gică Hagi: un meci perfect

„Un meci perfect. Tot ce am pregătit s-a întâmplat. Acum mi-a crescut credibilitatea în fața jucătorilor. Să joci cu CFR Cluj la nivelul acesta, să domini, să ai ocazii… bravo lor! Am împins jocul, am stat sus în jumătatea lor. A ieșit bine!Sunt trei jucători talentați în față, demonstrează că merită să joace în prima ligă. Au multe de învățat, de căpătat experiență. Trebuie să muncească mult, contează cum vor progresa și ce vor învăța. Ambiția face diferența. Sper să fie ambițioși” , a declarat Gică Hagi după victoria categorică cu CFR Cluj.
