Atenție la consumul de conserve preparate în gospodărie!
„Atenție mai ales în această perioadă!” Este un semnal de alarmă care vine la dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar Medicină de urgență. Acesta a transmis pe pagina sa de Facebook un avertisment prin care responsabilizează gospodinele și nu numai.
„Verificați și aruncați orice aliment conservat dacă recipientul este bombat şi fierbeți minim 10 minute orice conservă. Un pacient de 51 de ani ajuns la spital după ce a mâncat conserve de pește.”

Medicul spune că în România nu există medicația de elecție (antitoxina botulinică). Anul trecut un pacient în vârstă de 43 de ani a ajuns la spital în stare critică, iar altul a decedat după ingestia de alimente contaminate cu Clostridium.

Implicat activ în viața socială a comunității, medicul speră ca Educația pentru sănătate să ajungă să fie predată în toate școlile din România, așa cum prevede legea care-i poartă numele, depusă de mai multe ori în Parlament. Încă fără rezultat…
Semne și simptome îngrijorătoare care impun prezentarea urgentă la medic
Revenind la avertismentul său, este bine de știut că botulismul este o boală:
- Rară, dar mortală.
- Produsă de cea mai puternică toxină bacteriană cunoscută.
- Care poate evolua în focare epidemice cu caracter sezonier (în special primăvara, după o perioadă mai lungă de depozitare a conservelor făcute în gospodărie).
- Care are surse de contaminare conservele preparate necorespunzător în casă, „oferind” condiții optime pentru producerea și transmiterea toxinei botulinice.
ATENȚIE! Conservele închise, fără aer, incorect sterilizate, permit ca sporii acestei bacterii anaerobe – Clostridium botulinum – să contamineze, să germineze şi să producă neurotoxine. Şi fructele, legumele, carnea de vită şi peștele pot deveni surse de botulism atunci când nu sunt respectate cu strictețe regulile individuale de igienă. - Produsele din comerț produc ocazional epidemii, însă cel puţin unele dintre acestea se datorează depozitării, utilizării sau manipulării neadecvate făcute de cumpărător.
- Toxina poate fi inactivată cu ușurință prin procedeele casnice obișnuite de preparare a alimentelor. Este suficientă expunerea la temperatura de 100°C timp de 10 minute.
- Sporii, în schimb, sunt foarte rezistenți la căldură, necesitând pentru inactivare expunere la 120°C, ca în sterilizarea cu aburi sau în oalele cu presiune.
- Botulismul transmis prin alimente debutează brusc, de obicei la 18-36 de ore după ingestia de toxine, deși perioada de incubație poate varia între 4 ore şi 8 zile.
𝐚) 𝐂𝐚𝐫𝐚𝐜𝐭𝐞𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐚𝐥𝐢𝐳𝐢𝐚 𝐬𝐢𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢𝐜𝐚̆, 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧𝐭𝐚̆, 𝐜𝐞 𝐬𝐞 𝐦𝐚𝐧𝐢𝐟𝐞𝐬𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐢 𝟑𝐃: diplopie (vedere dublă), disartrie (tulburări de vorbire) şi/sau disfagie (dificultate la înghițit); apoi progresează, deseori rapid, de la nivelul capului, cuprinzând gâtul, brațele, toracele și membrele inferioare, putând duce la insuficiență respiratorie și la deces. Ptoza palpebrală (căderea pleoapelor) este frecventă, iar la jumătate dintre pacienți se observă pupile dilatate sau fixe.
b) Greața, vărsăturile şi durerile abdominale pot apărea înainte sau după debutul paraliziei, iar constipația și retenția de urină fac parte adesea din tabloul clinic.
c) Sunt frecvente simptome ca amețeala, vederea încețoșată, gura uscată şi uneori durere şi uscăciunea în gât. Pacienții sunt în general alerți şi orientați, însă pot fi și somnolenți, agitați și anxioși.
d) Tipic, febra este absentă.
ATENȚIE! Nu uitați 3 lucruri importante!
- Aplicați tehnicile de conservare corectă a alimentelor în gospodărie! Ele au drept scop îndepărtarea tuturor bacteriilor. De exemplu, prin prepararea termică în oala sub presiune la 120 grade Celsius cel puţin 30 de minute.
- Asigurați eliminarea eventualelor toxine! Aruncați orice aliment conservat dacă recipientul este bombat şi fierbeți minim 10 minute orice conservă!
- Învățați să recunoașteți primele simptome! Nu temporizați prezentarea la spital atunci când la 18-36 de ore după consumul de alimente conservate în casă, insuficient preparate termic, apar semnele de paralizie simetrică progresivă descendentă, fără febră sau afectare senzorială! Primul ajutor constă în depurarea toxinei şi inițiere măsuri de prim ajutor ABC!
Sursă de informare: Dr. Tudor Ciuhodaru Facebook Sursă foto: Unsplash.com
