Medhouse banner

Joia Mare din Săptămâna Patimilor, ziua în care se vopsesc ouăle de Paște

Date:

Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Astăzi este Joia Mare, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor. În această zi, credincioșii merg să se spovedească și împărtășească. De asemenea, tot astăzi are loc slujba celor 12 Evanghelii. În Joia Mare, în mod tradițional, gospodinele încep să pregătească preparatele tradiționale pentru masa de Paște, precum ouăle roșii, cozonacul sau pasca.

Astăzi se vopsesc ouăle pentru Paşte

Ouăle, care simbolizează mormântul lui Hristos, se vopseau la început doar în roșu, culoare care amintea de sângele ce a picurat din mâinile și picioarele lui Iisus, pironit pe cruce. Acum ouăle se vopsesc în diferite culori sau au modele speciale.

în Joia Mare sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-L ucidă. Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite in viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă pentru smerenie, cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Sânzienele sau Drăgaica: Mituri, legende și tradiții deosebite în calendarul popular românesc

Cine sunt zânele bune din tradiția populară și de...

Începe „Ritmul Verii” la Constanța! Orașul se transformă într-o scenă uriașă în aer liber

Vara aceasta intră în „Ritmul Verii”! Muzică live, parade...

(Video) Copil de 2 ani, salvat de jandarmi dintr-o mașină răsturnată în Bacău

Doi jandarmi au salvat un copil de 2 ani...