Medhouse banner

Klaus Iohannis, premiat la Washington pentru „conducere internațională remarcabilă”

Date:

sursa foto: Gandul

Klaus Iohannis a spus, în cadrul galei, că „România este un exemplu în multe domenii, în Europa Centrală şi de Est”

Preşedintele Klaus Iohannis a primit la Washington, într-o ceremonie, premiul pentru ”Conducere Internațională Remarcabilă” pe anul 2024, acordat de Atlantic Council. Iohannis este primul şef de stat european care primeşte această distincţie.

„A arătat ce pot realiza naţiunile care au viziune”

În timpul galei, Stephen J. Hadley, președintele Consiliului consultativ internațional din cadrul Institutului Consiliul Atlantic, a spus despre preşedintele României că „a condus ţara prin asigurarea independenței justiției și prin consolidarea statului de drept, intensificând participarea electorală, protejând drepturile minorităților și reformând sistemul educațional al României. A arătat ce pot realiza națiunile care au viziune, printr-un angajament constant față de sistemul democratic, prin corectitudine, încredere și stat de drept”.

„România a luat decizii îndrăzneţe”

Klaus Iohannis consideră că premiul este o recunoaştere a eforturilor făcute de ţara noastră. „Sunt onorat să primesc acest premiu. Îl accept ca o recunoaștere a conducerii României, în ultimii 20 de ani, ca membru demn al NATO și partener și prieten al SUA.

Începând din 2001, cu câțiva ani înainte de a adera la NATO, și apoi de-a lungul celor două decenii în postura de membru, România și poporul român au luat decizii îndrăznețe, curajoase și hotărâte pentru a consolida țesutul democratic al societății noastre, pentru a fi la înălțimea angajamentelor noastre privind securitatea transatlantică și pentru a transforma țara noastră într-o ancoră a stabilității strategice, a prosperității și a progresului într-o regiune încă tulburată a Europei.

În Europa Centrală și de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii – de la apărarea Flancului Estic al NATO, la consolidarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept”, a spus Iohannis.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare