sursa foto: Antena 3
Individul este cercetat pentru omor calificat, viol asupra unui minor şi lipsire de libertate
Individul acuzat că vineri și-a violat și ucis nepoata în vârstă de opt ani, a fost arestat preventiv de magistrații Tribunalului Botoșani. El este cercetat pentru omor calificat, viol asupra unui minor şi lipsire de libertate.
Cazul șocant s-a petrecut vineri, atunci când fetița de opt ani, dată dispărută de părinți, a fost găsită moartă, la marginea localităţii Jijia, comuna Albeşti, din judeţul Botoşani. Trupul neînsufleţit a fost descoperit într-o lizieră de salcâmi.
Oamenii legii spun că fetița a părăsit domiciliul vineri seară, în jurul orei 20.00, pentru a merge la unchiul ei, care locuia la cinci minute de casa victimei. Fusese trimisă să ia de la el o cratiță. Familia a dat-o dispărută după ce aceasta nu s-a mai întors.
„Minora a fost găsită în cursul nopţii, decedată. Aceasta se afla la marginea localităţii de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi. Sunt desfăşurate activităţi specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forţe de ordine, poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră. Beneficiem, de asemenea, de sprijinul jandarmilor din Suceava şi al poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Suceava”, a declarat purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, Delia Nenişcu, citată de Agerpres.
Polițiștii au pornit imediat în căutarea unchiului fetei. La căutări a participat şi un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost prins după ce poliţiştii au tras două focuri de armă în plan vertical.
„În urmă cu puţin timp, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat de poliţişti. Acesta a fost văzut în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa, prin vegetaţia din apropiere, şi s-a pornit în urmărirea sa. În scurt timp, a fost prins şi imobilizat. Au fost trase şi două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime”, a spus, sâmbătă, Delia Nenişcu.
Individul a recunoscut oribila faptă și a pus totul pe seama băuturii.
