Medhouse banner

Tragedie la Dolj! Fetița de doi ani dispărută luni a fost găsită moartă!

Date:

sursa foto: Reporter 24

Tragedie! Trupul neînsuflețit al copilei a fost descoperit la câteva sute de metri de casă

Tragedie în județul Dolj! Raisa, fetița în vârstă de doi ani și cinci luni, din comuna Breasta, care fusese dată dispărută luni, a fost găsită moartă, la câteva sute de metri de casă…

Trupul neînsuflețit al copilei a fost descoperit într-o zonă cu vegetație deasă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj. Ea fusese dată disparută luni, în jurul prânzului. Micuța se juca în fața casei cu mai mulți copii. La un moment dat, părinții au observat că aceasta lipsește.

După sesizarea dispariției, autoritățile și localnicii s-au mobilizat, peste o sută de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari luând parte la căutări. A fost chemat și un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, s-a solicitat sprijinul salvamontiștilor, iar căutările au continuat și în noaptea de luni spre marți, cu ajutorul unor drone cu termoviziune.

„Din nefericire, copila a fost găsită pe sol, decedată, într-o zonă cu vegetaţie deasă. În acest moment se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Polițiștii urmează să audieze mai multe persoane. Oamenii legii au pornit o amplă investigație pentru a stabili împrejurările exacte în care micuța și-a pierdut viața.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

SPIT Constanța a aderat la sistemul informatic e-Popriri al ANAF

SPIT Constanța a semnat protocolul de aderare la sistemul...

Regulament și înscrieri: Totul despre concursul de pian de la Centrul Cultural „Teodor T. Burada”

PIANO ART 2026: Înscrierile pentru ediția aniversară se încheie...

ANL a recepționat 35 de noi locuințe pentru tineri în orașul Amara, județul Ialomița

Investiție de peste 11 milioane de lei! Noi apartamente...

Despărțire oficială: Flavius Stoican nu mai este antrenorul Farului Constanța

Farul Constanța și Flavius Stoican au reziliat contractul de...