Oncoria Med

Sindicaliştii din Administraţie protestează joi în faţa Guvernului! Aceştia acuză „o politică salarială discriminatorie”

Date:

Sindicaliştii vorbesc despre „adâncirea inechităţilor salariale”, ca urmare a deciziilor Executivului

sursa foto: psnews

Sindicaliştii din Administraţie organizează joi un miting de protest în Piaţa Victoriei, între orele 11:00 şi 13:00. Aceştia acuză Guvernul că promovează „o politică salarială discriminatorie”.

„Prin adoptarea în zilele trecute a Ordonanţei de urgenţă privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice, Guvernul României a promovat, în continuare, perpetuarea unei politici salariale discriminatorii şi a adâncit inechităţile salariale între diferite instituţii aparţinând administraţiei centrale, iar în cazul administraţiei publice locale a reglementat în mod înşelător creşteri salariale, fără a exista obligativitatea reală sau fără a oferi pârghii reale angajatorului de a aplica aceste creşteri salariaţilor din administraţia publică locală”, susţin sindicaliştii din administraţie, citaţi de Agerpres.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) reprezintă angajaţi din administraţia locală (primării, consilii judeţene şi instituţii subordonate acestora) şi administraţia centrală (Guvern, ministere şi instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora sau în coordonarea Parlamentului).

FNSA a criticat recent proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevedea creşteri salariale de 10% pentru anumite categorii de bugetari, apreciind că Guvernul promovează o politică salarială discriminatorie şi „îşi manifestă dispreţul faţă de promovarea unui dialog social constructiv”.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare