Medhouse banner

Razie în Portul Constanța. Peste 350 de mașini, verificate

Date:

Ce au găsit polițiștii într-o autoutilitară oprită în Portul Constanța

La data de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Siguranță Transporturi, Serviciului de Siguranță Rutieră și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o razie în Portul Constanța.

Razia a avut scopul de a menține ordinea și liniștea publică, de a preveni săvârșirea de fapte ilegale și producerea de accidente rutiere.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 370 de persoane și au fost verificate 359 de vehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Astfel, în jurul orei 09.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au idrntificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus o autoutilitară ce transporta 3,5 metri cubi de cherestea fără a deține documente de proveniență și transport.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu suma de 5.000 de lei, în baza Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

De asemenea, au fost oprite din a circula patru vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

La razie au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Protest de amploare împotriva ilegalităților comise de guvernanți: „Măsurile economice din ultimii doi ani sunt echivalente cu o sinucidere națională”

Protest major împotriva ilegalităților guvernamentale! Marți 28 aprilie 2026, Ziua...

„Zorba the Greek” revine pe marele ecran, la Constanța

Seară retro la cinema: Redescoperă povestea lui Nikos Kazantzakis Centrul...

FOTO|VIDEO. Turcia fără filtre: ce nu îți spune nimeni despre stațiunile în care merg românii

Am vizitat stațiunile de top din Turcia și am...