Tânărul din Beiuș a depus contestații la toate cele 3 materii
Un absolvent al Colegiului Național „Samuil Vulcan” a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a depus contestații la toate cele 3 materii. Inițial, elevul luase 6,05 la Limba şi literatura română, 7,65 la Istorie și 5,70 la Logică, având o medie de 6,46, cu care promovase examenul de maturitate. Adolescentul, însă, și-a dorit o medie mai mare, așa că a depus contestații la toate cele trei materii. Doar rezultatele nu au fost cele pe care tânărul și le-a dorit.
După reevaluarea lucrărilor, a luat 5,85 la Română, 6,40 la Istorie, iar la Logică nota a ramas neschimbată, potrivit bihorjust.ro. Media finală, după contestaţii, s-a transformat din 6,46 în 5,98, astfel că tânărul a picat Bacalaureatul.
Sesiunea de toamnă începe pe 8 august. Între 15 și 22 iulie 2024 are loc înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.