Medhouse banner

Salvamontiștii au avut vineri 16 intervenții! Aceștia au salvat 12 persoane

Date:

Salvamontiștii din Prahova au înregistrat cele mai multe solicitări

Salvamontiștii au luat parte vineri la 16 acțiuni, în urma cărora au salvat 12 persoane aflate în dificultate. Apelurile prin care se cerea intervenţia de urgenţă au fost primite prin Dispeceratul Naţional Salvamont.

Patru solicitări au vizat Salvamont Prahova, trei – Salvamont Maramureș și câte două – Salvamont Mureș, Salvamont Argeș și Salvamont Cluj. Salvamont Brezoi, Salvamont Judeţul Braşov – formaţia Victoria şi Salvamont Neamţ au avut câte un apel.

În cadrul intervenţiilor au fost salvate 12 persoane. „Dintre acestea, trei au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital. Din păcate, a fost şi un caz preluat de Serviciul IML”, a informat sâmbătă dimineaţa Dispeceratul Naţional Salvamont.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Antalya are gust de vacanță: ce fruct sau legumă reprezintă fiecare regiune turistică

Povestea mai puțin cunoscută a Rivierei Turcești - fructele...

Oncoria Med Constanța își extinde echipa medicală. Medicul ortoped Andrei Coltofeanu se alătură clinicii

Pacienții din Constanța au acces la servicii medicale de...

ULTIMA ORĂ. Desfășurare de forțe în Parcul Tăbăcărie din Constanța. Un bărbat amenință că își va lua viața

Mobilizare a forțelor de ordine și intervenție, în această...

Informare RAJA! Modificări în politica de încasare a plăților prin operatorul PayPoint

Informare privind plata facturilor RAJA prin rețeaua PayPoint RAJA informează...