Medhouse banner

A înșelat trei femei prin metoda „Accidentul”. A primit de la acestea peste 160.000 de lei. Bărbatul, reținut

Date:

Reținut pentru înșelăciuni prin metoda „Accidentul”

La data de 4 august a.c., polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 53 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – august a.c., bărbatul ar fi înșelat, prin metoda „Accidentul”, trei femei, de 73, 82 și respectiv 88 de ani, de la care ar fi primit peste 160.000 de lei.

La data de 4 august a.c., polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului în cauză, în urma căreia au descoperit și ridicat bunuri cu valoare probatorie.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 5 august a.c., acesta va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, a transmis IPJ Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Tragedie în localitatea Ilișești | O adolescentă a murit în urma unui incendiu violent

O adolescentă de 15 ani și-a pierdut viața în...

(Foto/Video) Incendiu violent în Agapia | O hală de 230 mp a fost complet distrusă de flăcări

Pompierii au luptat trei ore cu flăcările Aseară, la ora...

A fost cutremur în România! Ce magnitudine a avut

Cutremur în România, în această dimineață. Seismul s-a produs...