Medhouse banner

Procurorii au ridicat miercuri patru cadre medicale de la Spitalul Pantelimon, pentru audieri! Ancheta vizează decesele suspecte din Secția ATI

Date:

Procurorii au pus în aplicare patru mandate de percheziție

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri fac miercuri percheziții la domiciliile unor cadre medicale de la Spitalul Pantelimon, din București. Patru angajați ai unității sanitare au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI.

„În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii”, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Cazul de la Spitalul Pantelimon a ajuns în atenția autorităților în luna aprilie, atunci când o asistentă a dezvăluit că, în intervalul 4-7 aprilie, 17 pacienți ar fi decedat ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor. În luna iunie, o asistentă din Secția de Terapie Intensivă a spitalului a fost reținută pentru 24 de ore de procurori pentru mărturie mincinoasă.

La data la care scandalul a izbucnit Corpul de Control al Ministerului Sănătății a fost trimis la Spitalul Pantelimon pentru verificări, însă concluziile acestui organism nu au evidențiat vreo culpă medicală. Nici ancheta internă a spitalului și nici controlul Colegiului Medicilor nu au identificat nereguli.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...

AJPIS Constanța: Plățile pentru beneficiarii de drepturi sociale au fost virate. Iată când ajung banii în conturi

Veste bună pentru mii de constănțeni. Indemnizațiile sociale au...