Medhouse banner

Grevă la Spitalul Pantelimon, după ce doi medici au fost reținuți pentru omor calificat! Scandal uriaș în Sănătate

Date:

sursa foto: Puterea

Greva a fost făcută joi dimineață de medicii ATI, care și-au dat demisiile din gărzi

Grevă la Spitalul Pantelimon, din București! Medicii Secției de Terapie Intensivă au luat joi hotărârea de a-și depune demisia din gărzi, în contextul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus reținerea a două cadre ale unității sanitare pentru omor calificat și tentativă de omor în dosarul deceselor suspecte din secția ATI.

„Urmează și demisia. Plecăm toți. Toți colegii”

sursa foto: News.ro

Nu este, propriu-zis, o grevă spontană, noi stăm să îngrijim pacienţii care sunt în ATI. Sigur că nu o să-i dăm afară. Doar am anunţat toate secţiile, întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi, deocamdată, nu se pot face internări. Îmi pare foarte rău pentru situaţie. Demisia din gărzi, de mâine, demisia din spital în momentul în care reuşim să rezolvăm bolnavii din terapia intensivă, nu putem să-i lăsăm. Urmează şi demisia. Plecăm toţi. Toţi colegii”, a declarat Florina Pompilian, şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, citată de postul Digi 24.

„Nu putem să ne desfășurăm activitatea în asemenea condiții”

„Nu ne este teamă de nimic, dar nu putem să ne desfăşurăm activitatea în asemenea condiţii. Este o specialitate grea, dar este o specialitate care este terfelită în momentul ăsta. Preferăm să ne ducem în nişte locuri unde avem linişte şi unde nu suntem călcaţi în picioare. Este inadmisibil să avem în fiecare săptămână reclamaţie că nu am salvat pacient cu neoplasm de opt ani, că nu am pus doza de noradrenalină nu ştiu cât că aşa consideră aparţinătorul. (…) Domnilor anestezişti din ţara asta, aţi fost întrebaţi vreodată de către un aparţinător când a fost schimbat cateterul venos central? Despre ce vorbim?”, a mai afirmat Florina Pompilian.

sursa foto: StirileProTV

Medicii ATI din spital au hotărât să intre în grevă spontană, asigură urgențele, garda și tratamentele. Pregătesc o hârtie în care vor semna toți că își vor da demisia din contractul cu gărzile și cu spitalul”, a declarat managerul unității sanitare, Bogdan Socea, joi dimineață, în fața spitalului, potrivit news.ro.

Ministrul Sănătății a cerut demisia directorului spitalului

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a solicitat demisia managerului şi a directorului medical al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, având în vedere funcţionarea „defectuoasă şi neîncrederea” publică generată de evenimentele din ultimele luni şi de anchetele aflate în derulare.„Accesul la servicii medicale de calitate în spitalele de urgenţă este esenţial pentru reuşita reformelor şi investiţiilor derulate de Ministerul Sănătăţii, iar atitudinile care pun în pericol aceste obiective importante pentru sistemul de sănătate sunt de neacceptat”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Percheziții ale procurorilor în dosarul deceselor suspecte

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri au făcut miercuri percheziții la domiciliile unor cadre medicale de la Spitalul Pantelimon, din București. Patru angajați ai unității sanitare au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI.

„În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii”, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Cazul de la Spitalul Pantelimon a ajuns în atenția autorităților în luna aprilie, atunci când o asistentă a dezvăluit că, în intervalul 4-7 aprilie, 17 pacienți ar fi decedat ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor. În luna iunie, o asistentă din Secția de Terapie Intensivă a spitalului a fost reținută pentru 24 de ore de procurori pentru mărturie mincinoasă.

La data la care scandalul a izbucnit Corpul de Control al Ministerului Sănătății a fost trimis la Spitalul Pantelimon pentru verificări, însă concluziile acestui organism nu au evidențiat vreo culpă medicală. Nici ancheta internă a spitalului și nici controlul Colegiului Medicilor nu au identificat nereguli.

Două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală au fost reținute miercuri de procurorii Parchetului Tribunalului București pentru omor calificat și tentativă de omor.

Acuzații extrem de grave

„La data de 07.08.2024, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. şi P.M., având calitatea de medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Bucureşti.

Astfel, inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) şi omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoană care a săvârşit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei)”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Cele două doctoriţe sunt acuzate că au provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină.

În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt. Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie„, spun procurorii.

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

În acelaşi dosar, a fost pusă sub acuzare C.M., asistentă în cadrul Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.

În sarcina acesteia s-a reţinut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 şi 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei”, precizează anchetatorii.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Incendiu violent în Murighiol. Două pensiuni au fost cuprinse de flăcări

Vântul puternic îngreunează misiunea pompierilor. Incendiu generalizat la două...

Cum poți plăti factura de apă pe 1 Mai? Casieriile RAJA vor fi închise

Atenție, abonați! Casieriile RAJA și compartimentele cu publicul nu...

Alertă alimentară! Arahide retrase de la vânzare din magazine. Consumatorii, avertizați despre prezența aflatoxinelor

Arahide „Fine Life” retrase de urgență din magazine Autoritatea Națională...