Medhouse banner

Doi bărbaţi au tras cu pistolul dintr-o mașină în geamurile unui restaurant din Mangalia! Au fost prinşi când încercau să fugă în Bulgaria

Date:

Cei doi bărbaţi au fost depistaţi în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche

În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au efectuat două percheziții domiciliare, la locuințele a doi bărbați.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și distrugere. Perchezițiile au avut loc în municipiul Mangalia și comuna 23 August.

Astfel, în urma administrării probatoriului în dosar a rezultat că, la data de 9 august, în jurul orei 05.00, cei doi bărbați, aflați într-un autoturism, ar fi provocat distrugeri geamurilor unui restaurant din municipiul Mangalia, folosind o armă cu bile.

La data de 19 august, bărbații au fost depistați în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, în timp ce ar fi încercat să treacă granița. În urma efectuării perchezițiilor a fost ridicată o armă neletală cu bile metalice.

Totodată, autoturismul care ar fi fost folosit la comiterea faptei a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor. Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierii. Cercetările în acest caz sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ. Desfășurare de forțe în Parcul Tăbăcărie din Constanța. Un bărbat amenință că își va lua viața

Mobilizare a forțelor de ordine și intervenție, în această...

Informare RAJA! Modificări în politica de încasare a plăților prin operatorul PayPoint

Informare privind plata facturilor RAJA prin rețeaua PayPoint RAJA informează...