Mesaj RO-Alert în Tulcea, în timpul nopții
În cursul nopții trecute, la ora 1:00, a fost emis un mesaj RO-Alert pentru zona de Nord a județului Tulcea prin care populația a fost informată ca există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriul național.
Acest mesaj a fost emis după ce structurile cu rol de apărare din cadrul MApN au identificat drone care se apropiau de teritoriul național. Alarma aeriană a încetat la ora 01:43, iar în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență 112
Reprezentanţii ISU Delta au precizat că aceste mesaje au rolul de informare a cetățenilor privind măsurile pe care le poate lua pentru siguranța lor.
Localitățile din județul Tulcea în care a fost emis mesajul ro-alert sunt:
Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncavița, Isaccea, Niculițel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăței, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C A Rosetti, Sulina.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.