Medhouse banner

Procesiune de cinstire a Sfântului Dionisie cel Smerit și a tuturor Sfinților Dobrogeni

Date:

Procesiunea Sfinților Dobrogeni în prima zi a anului bisericesc

Duminică, 1 septembrie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit). Cu acest prilej, de la ora 17.00, Arhiepiscopia Tomisului organizează o procesiune de cinstire a Sfântului Dionisie cel Smerit și a tuturor Sfinților Dobrogeni.

Vor fi purtate în procesiune moaștele Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip (aduse de la mănăstirea Cocoș), moaștele Sfinților de la Adamclisi (de la mănăstirea „Sf. Ap. Filip”, Adamclisi), moaștele Sfinților Dasie și Emilian de la Durostorum (de la mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”, Lipnița) și moaștele Sfinților Epictet și Astion (de la Catedrala arhiepiscopală din Constanța).

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu cler și credincioși, vor merge în procesiune pe următorul traseu:

Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – bdul. Regina Elisabeta, stânga la Comandament – Remus Opreanu – str. Revoluției 1989 – M. Aurelius – str. Aristide Karatzali (popas de rugăciune la biserica Greacă) – str. Mircea cel Bătrân (popas de rugăciune în parcarea de la Biblioteca Județeană) – stânga bdul. Mamaia – stânga str. Răscoalei (popas de rugăciune în curtea Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu”) – stânga bdul. Ferdinand – dreapta Tomis (popas de rugăciune la Prefectură) cu traversare la statuia Lupoaică, înainte până la Colegiul Național „Mihai Eminescu” (popas de rugăciune), stânga str. Sulmona – dreapta Marcus Aurelius – str. Revoluției din 1989 – dreapta Crângului – stânga str. Arhiepiscopiei – oprire la Catedrală.

Vor fi înălțate rugăciuni pentru pace în țară și unitatea românilor, pentru cei bolnavi, pentru ca Dumnezeu să le dăruiască profesorilor și elevilor duhul înţelepciunii și luminarea minții.

„Procesiunea este o mărturisire a credinței noastre ortodoxe, este o recunoaștere a sfințeniei celor ce au pătimit pe pământul Dobrogei (Sciția Minor), mărturisindu-L pe Dumnezeu. Participarea la această procesiune este cel mai frumos gest creștinesc prin care le putem arăta copiilor și tinerilor adevăratele valori spirituale ale neamului nostru.”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

eTax SPIT Constanța: Serviciile publice și obligațiile fiscale, la un singur click distanță

Cum poți interacționa online cu SPIT Constanța prin intermediul...

Atenție, călători! MAE emite o avertizare pentru românii care se află sau merg în Portugalia

Zboruri anulate și întârzieri majore în Portugalia: Ce trebuie...

KAPITAL Festival se reprogramează pentru 2027. Organizatorii anunță un format îmbunătățit

Festivalul Kapital, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat...