Medhouse banner

Continuă acţiunile poliţiştilor la Vama Veche. Încă trei tineri, prinşi cu droguri asupra lor

Date:

Poliţştii au legitimat 65 de persoane şi au verificat 48 de vehicule

La data de 28 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea consumului de substanțe interzise.

Acțiunea s-a desfășurat în comuna Limanu și stațiunile Vama Veche și 2 Mai. În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 65 de persoane și au fost verificate 48 de vehicule.

În urma neregulilor constate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei. Totodată, a fost reținut în vedere suspendării un permis de conducere și au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

De asemenea, pe strada Tudor Vladimirescu din stațiunea Vama Veche polițiștii au identificat un bărbat, de 28 de ani, în autoturismul căruia au fost descoperite trei recipiente ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive și două grindere.

Ulterior, pe aceeași stradă polițiștii au identificat două femei, de 18 ani, respectiv 19 ani, asupra cărora au fost descoperite trei recipiente ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive și un grinder.

În ambele cauze au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...