sursa foto: GdS.ro
România ar trebui să își adapteze legislația pentru a clarifica situații particulare, precum cea a dronelor, consideră oficialul MApN
România ar trebui să își adapteze legislația privind apărarea spațiului aerian. Afirmația îi aparține purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, general de brigadă Constantin Spînu, care a declarat că se poate interveni în cazul unui atac ostil împotriva României, dar că e nevoie de clarificarea unor situații particulare, precum cea a dronelor.
„Vreau să transmit un mesaj de siguranţă. Spaţiul aerian al României este bine apărat. Faptul că nu s-a doborât drona, că nu s-a doborât nici în Polonia, nici în Letonia, reprezintă un risc, dar o vulnerabilitate nu a fost.
La acel moment în aer au fost două avioane F16 care au supravegheat în permanenţă situaţia. Procedurile de acţiune sunt aceleaşi în tot spaţiul aerian al NATO. Nu putem spune că am fost spectatori.
Se intervine după un set de măsuri care se iau gradual în mod unitar în tot spaţiul aerian al NATO. În acel moment am fost în legătură permanentă şi cu autorităţile NATO. Spaţiul aerian al României este gestionat, în mod integrat, la nivel aliat. Cele două avioane F16 ale forţelor aeriene române erau în serviciu de luptă, sub autoritate NATO. Au fost în aer aproape două ore, astfel că ar fi putut să intervină în situaţia în care drona ar fi reprezentat un pericol pentru teritoriul naţional”, a declarat Spînu, citat de Agerpres, după întâlnirea reprezentanţilor MApN cu membrii Comisiei de Apărare din Senat.
Acesta a explicat că sunt, totuși, necesare adaptări legislative. „Este adevărat însă că legislaţia a fost emisă cam în anul 2001, perioadă în care nu exista pericolul dronelor, şi în toate ţările NATO este cam aceeaşi situaţie. De asta este nevoie şi de adaptări legislative. Armata română acţionează după aceleaşi procedee şi principii după care acţionează toate armatele NATO”, a adăugat Spînu.
O dronă rusească a survolat România timp de 30 de minute, în noaptea de 7 spre 8 septembrie. Drona a fost monitorizată în timpul zborului de două avioane românești F-16. Avioanele au patrulat de la 2:25 la 4:08, conform unui comunicat al Ministerului Apărării.
