Medhouse banner

Atenţie, se opreşte apa în localităţile Năvodari, Lumina, Sibioara şi Corbu!

Date:

Apa va fi sistată de miercuri de la ora 22.00 până joi la ora 12.00

Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductei reabilitate la sistemul centralizat de aducțiune apă potabilă, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile de miercuri – 02 octombrie 2024, ora 22.00 până joi – 03 octombrie 2024, ora 12.00. Vor fi afectați de lipsa apei abonații din localitățile Năvodari, Lumina, Sibioara, Corbu, precum și cei din Zona Industrială Midia.

Investiția face parte din contractul de lucrări – CL6 „Conducte de aducțiune, conducte magistrale și conducte de refulare Lumina, Năvodari, Mamaia Sat și Corbu”, în valoare de aproximativ 80 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). În cadrul lucrărilor, se va conecta conducta de aducțiune reabilitată Dn 600 mm OL, pe tronsonul Magistrala Lumina.

RAJA aminteşte consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

,,Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ”, au transmis reprezentanții RAJA.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Alertă la Barajul Măneciu | Un bărbat de 41 de ani a fost scos din lac în stare de inconștiență

Bărbat resuscitat pe malul lacului după ce a fost...

Un șofer s-a urcat băut la volan. Un bărbat de 49 de ani este cercetat penal de autorități

Tulceanul s-a ales cu dosar penal La data de 13...

Tragedie în Mamaia | Un bărbat de 56 de ani a murit înecat în zona hotelului Riviera

Un bărbat de 56 de ani a murit înecat...

Percheziții de amploare ale polițiștilor | Marfă susceptibilă de contrafacere, confiscată la Babadag

Percheziții domiciliare într-un dosar de contrafacere În cadrul operațiunii JUPITER,...