Procurorii DIICOT au reținut un polițist din Capitală acuzat că a primit o mită de 1.000 de euro de la un traficant de droguri pentru a-l ajuta să-și recupereze permisul de conducere.
În urma acuzațiilor de luare de mită și acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, agentul de poliție va fi dus vineri în fața unui judecător pentru propunere de arestare preventivă.
„S-a reținut faptul că, în perioada ianuarie-martie 2023, inculpatul și-a exercitat în mod nelegal atribuțiile de serviciu, efectuând o serie de acțiuni, printre care și accesarea fără drept și în mod repetat a bazei de date a Poliției Rutiere, în scopul obținerii unor foloase necuvenite, respectiv suma de 1.000 euro primită cu titlu de mită, pentru restituirea permisului de conducere a unui inculpat, traficant de droguri. În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 28.224 lei și 2.920 euro, precum și mai multe documente în legătură activitatea serviciului în care este încadrat”, arată DIICOT într-un comunicat de presă.
Pus sub acuzare pentru favorizarea grupării unui traficant de droguri
În luna martie, agentul de poliție a fost pus sub acuzare pentru susținerea unei grupări de traficanți de droguri. De asemenea, el este acuzat de informarea privind anchetele în curs și furnizarea de informații din bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru a obține cât mai mulți bani, infractorii în cauză vindeau heroină amestecată cu alte substanțe către persoane de încredere din Capitală.
