Polițiștii de frontieră spun că migranții erau ascunși într-un tir ce transporta produse alimentare
Poliţiştii de frontieră arădeni, din PTF Nădlac II, au depistat, în noaptea de duminică spre luni, 25 de cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un tir.
„În data de 07.10.2024, în jurul orei 04:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea verificărilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România.
Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse alimentare pe ruta România-Marea Britanie. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, 25 de cetăţeni străini”, se arată într-un comunicat de presă dat publicității de Poliția de Frontieră.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Irak, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera.
Polițistii de frontieră continuă cercetările.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.