Biroul Electoral a precizat că unele candidaturi au fost admise doar parțial
Biroul Electoral de circumscripție al municipiului București a anunțat că 23 de partide şi alianţe și-au depus candidaturile pentru alegerile parlamentare de la 1 decembrie. Termenul limită a fost data de 17 octombrie, iar acestea vor rămâne definitive pe 28 octombrie.
Biroul a admis candidaturile înaintate de Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România, Forţa Dreptei, Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER), Partidul Naţional Liberal, Partidul SOS România, Alianţa Naţional Creştină, România în Acţiune, Alianţa pentru Unirea Românilor, Liga Acţiunii Naţionale, Partidul Patrioţii Poporului Român, Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate (partidul SENS), Partidul Ecologist Român, alianţa politică România Socialistă, Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi, Partidul Oamenilor Tineri, Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională, Partidul Naţional Conservator Român, Partidul Noua Românie, Partidul Social Democrat Unit.
Conform Agerpres, au fost admise parţial candidaturile propuse de Partidul Social Democrat după ce Biroul electoral a luat act de retragerea de pe lista de la Senat a lui Ionel Florian Lixandru.
Tot parţial a fost acceptată şi lista depusă de Partidul Social Democrat Independent – a fost respinsă în integralitate lista depusă pentru Senat şi au fost respinşi trei candidaţi de pe lista de la Camera Deputaţilor.
De asemenea, au fost admise în parte candidaturi propuse de Partidul Oamenilor Credincioşi. Potrivit Biroului Electoral, au fost admise candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi respinse cele pentru Senat, pentru că pe listă nu se afla nicio femeie.
