Medhouse banner

(Foto) A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare. Terenul pe care se află Palatul Regal din Mamaia va intra în patrimoniul municipalității

Date:

Palatul Regal din Mamaia va fi redat constănțenilor!

Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul de vânzare-cumpărare prin care terenul pe care se află Palatul Regală din Mamaia a intrat în patrimoniul municipalității. Prețul plătit este identic cu cel la care terenul a fost vândut în urmă cu două decenii.

Terenul de 1,5 ha va fi transmis statului și Ministerului Culturii, ca parte din proiectul „Temelii culturale” prin care vor fi salvate 14 obiective de interes național și european.

Luna trecută, imobilul clădire „Club Castel, fostă Vilă Regală” a fost predat către Ministerul Culturii în vederea restaurării și amenajării. După finalizarea lucrărilor de reabilitare, monumentul va intra în administrarea municipalității, pentru a fi valorificat și reintrodus în circuitul local.

Palatul Regal din Mamaia, o clădire emblematică pentru moștenirea regală de la Constanța, își va recăpăta strălucirea de odinioară.

Readucem la viață Palatul Reginei Maria din Mamaia!

„Am semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1,5 hectare aferent Castelului regal din stațiunea Mamaia. Avem un plan comun cu Ministerul Culturii pentru a readuce castelul la viață. Acum atât terenul cât și castelul reginei vor intra într-un amplu proces de reabilitare.

După finalizarea lucrărilor, monumentul va intra în administrarea Primăriei Constanța. Încet dar sigur, Constanța își va recăpăta valorile culturale. Ca și Cazinoul de pe faleză, Castelul Regal din Mamaia va reprezenta un nou punct turistic de atracție.”, a transmis primarul.

Sursă foto: Primăria Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Alertă de vreme rea în Dobrogea | ANM a emis Cod Galben de ploi torențiale și vijelii

Cod Galben de averse însemnate cantitativ și descărcări electrice Administrația...

Alertă de călătorie MAE | Grevă națională în transportul feroviar din Italia

Transportul feroviar din Italia, blocat de o grevă națională Ministerul...