Oncoria Med

(Foto) Razie în Portul Constanța! Un șofer a fost amendat cu 12.000 de lei, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat. VEZI care a fost motivul

Date:

Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță rutieră

La data de 31 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acțiunea a avut loc în Portul Constanța.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 73 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, patru dintre acestea fiind aplicate în baza O.G. 37/2007, pentru intervenție ilegală asupra aparatului de înregistrare de tip tahograf, prin montarea unui dispozitiv magnetic cu scopul de a altera datele înregistrate de aparat, nerespectarea timpilor de conducere și nedescărcarea datelor tahograf în termenul legal.

Totodată, au fost aplicate 10 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, doi conducători auto au fost sancționați contravențional în baza Legii 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 32.000 de lei.

A fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere, au fost retrase două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind indisponibilizate două vehicule.

Astfel, la data de 31 octombrie a.c. în jurul orei 09.10, polițiștii au identificat un bărbat care ar fi condus un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și semiremorcă.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul ar fi intervenit asupra aparatului de înregistrare de tip tahograf prin montarea unui dispozitiv magnetic, cu scopul de a altera datele înregistrate de aparat.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 12.000 de lei, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Mergi la medic fără cardul de sănătate? Ce trebuie să știe pacienții în noiembrie. Anunț important al CNAS

Românii pot beneficia de servicii medicale fără obligativitatea semnării...

Speedy Gonzales de Constanța: gonea cu 107 km/h ca să ajungă la pomană!

Graba strică treaba, dar în cazul unui șofer din...